iubirea-i muritoare
Extrag din cenusă suflete să renasc omenirea Și aleg cu migală parți din sufletele arse. Imblânzesc demoni și le indulcesc privirea Sâ aduc inapoi iubirile ne-intoarse. Nici cei care au
Vis de toamnă
S-au scuturat din pomi potcoave, Duse de vânt ca micile corăbi . Cristalele argintii cu vocile suave, Au amețit rătăcitor un stol de vrăbi. Pământu-i plin de noroi de aur Și frunzele'i
aparente
În fiecare zâmbet de-al tău găsesc câte o minciuna si-n fiecare clipere de a ta o nepăsare adâncă ce ar lăsa sa moară în chinuri mii de ființe ș'i nimic nu te va impresiona,nici măcar
Sevraj
Pășește încet, lasă-ți teama sa te conducă că-ci ce-i ce vor să te înspăimânte te vor sub țărușul unei cruci. nu po-ți să agonizezi, tu nu ești ce-l ce arucă arma primul și nici ce-l ce atacă
Noaptea
Văd multă spaimă în ce-i ce nu cunosc întunericul Și toți închid pleoapele în uitare la ivirea lui, Puțini sunt ce-i ce știu și au în ei curajul Să vadă-n umbre splendoarea vremii și-a
nimic nou
La fel ca în fiecare zi, Mereu schimb câte ceva. Mă schimb și eu,se schimba ora, Se schimbă oameni.. Se învârt în jurul meu ispite Mă atrag în lumea lor de nicăieri. Câmpuri de oameni trecând
armonie pe veci
Cel ce-și va crea muguri în armonia pământului, Și cu milă ar săpa gropile celor ce vor fi în neființă Însuși el își va hrăni flacăra și puterea sufletului Și i-va scăpa pe veci,de povară,pe cei
