Poezie
Bun copil, mic copil
2 min lectură·
Mediu
Acum știu ca e toamnă.
Dar eu cine sunt?
Din colierul anotimpurilor vremii
Cad frunze.
Și timpul trage fiecare fir prea tare
Mă doare...
Vreau sa fiu același mic copil
Dar, totuși...Unul mare,
Ce-n lumea intunecată
Imi caut in doi ochi de fată
Un bun copil ce-am fost.
Dă-mi mâna, bun copil
Să zburăm spre orizonturi infantile
În dulcile amintiri
Ale clipelor ce mor.
Întind o mână-nfrigurată către tine
Dar frigul de mărgele colorate nu mai ține
Nici măcar un gand fragil,
De mic copil.
La tine, bun copil, e cald si bine
Nu ai nevoie nici de soare,
Nici de luciri stelare fine
Pentru că ma ai pe mine,
Un mic copil.
Dar firul de mărgele colorate nu mai tine
Și nu vreau să trăiesc in lumi de-acestea pline
De ură, perfidie.
Eu vreau sa vin la tine.
Tremur. Am mâna-nghețata de anotimpuri reci
Prinde-mă, strânge-mă in brațe
Te roagă doi picuri albaștri in tăcere
Ce se topesc in depărtare
Pier.
Am nevoie de tine, bun copil
Am nevoie de iubire
Întoarce-te copilărie!
Te voi mai întâlni vreodată?
Voi fi mereu cu tine, copil mic
În dulcea trândavie, in ceasul care vine
În seara mohorâtă,
În fiecare lacrimă, în fiecare zâmbet.
Închide ochii
În vesperala simfonie a unei stele stinse, vii
Căci, tu, mic copil ești, numai veselie
În urma mea.
Voi fi mereu cu tine, mic copil
Căci eu sunt pura iubire.
Iubire. Copilărie. Surâs.
Rămâi cu bine, mic copil!
001139
0