Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

x factor

poezie

1 min lectură·
Mediu
popoare migratoare taie în carnea vie a pădurii în căutarea ta ți-am lăsat un semn cu care poți stinge focul ce ne mistuie cu care-ți poți aprinde țigara după un sex reușit adâncimea universului își face concediul în ochii tăi iar eu îmi bârfesc zilele consumate degeaba ca cea de azi să-mi cadă în brațe mă desolidarizez cu clipele trăite aiurea ca cea de azi să mă strângă la piept credeam că lângă tine timpul își va da duhul și nu voi simți curgerea lui prin suspinul cleopatrei și focul din privirea sfinxului de dincolo de moarte în sala ce plutește în suspans și mister cu colturile pe genunchi zidarii și demolatorii joacă poker la sânge de dragul unei celule posesoare printre altele a păcatului primordial pe vapoarele încărcate cu zodii necunoscute ce numai în portul tău pot să acosteze încă marinarii spală-n rom imperii din inox brutarii frământă ceața densă bob cu bob ridicând în slăvi inamicul nevăzut înainte de a fi înghițiți de triunghiul bermudelor cuvintele devin surcele peste care mă torni dându-mi un foc
002243
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
177
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

MITRUT S IOAN. “x factor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mitrut-s-ioan/jurnal/13986319/x-factor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.