Poezie
blestemul Lunii
1 min lectură·
Mediu
Sunt fiinta nascuta din Noaptea
ce-ntuneca cerul, ascunde Soarele
ma saruta cu buze de haos
ordona Luceafarului
sa se stinga pentru mine
de voi vrea.
Urmand Soarele, eterna mea iubire,
Odata cu caderea serii, ma apropii de lumina ta,
dar te pierd ca-n alte dati.
Imparteam, demult, acelasi cer,
acum, blestemati sa fim despartiti.
Doar o privire de-a ta
si stralucesc mai puternic,
tristul destin ce-l impartim.
Oamenii isi indreapta ochii catre cer,
in fiece noapte inaltandu-mi rugi.
Nu va lasati inimile
in stralucirea mea de-argint,
nici un zeu nu a ales sa ma salveze.
Dansez cu valurile,
deschizand drumul de lumina pe mare.
Dorintele se ridica de pe pamant,
si umplu cerul noptii
cate una pentru fiece stea stinsa.
Stand singura in sfera mea infinita,
mi-aduc aminte de vremea cand ma-ncalzeai
cu raze de foc etern,
cand te mangaiam
cu luciri fantomatice.
Doar o-ntrebare ramane fara raspuns:
iti este dor de-ntunecimea mea
atat cat mi-e mie de dor
de lumina ta?
002020
0