Poezie
Agonie
2 min lectură·
Mediu
Sarbatoream c-a mai trecut o zi,
Ce-i drept trecea alene...
O noua izbanda a inimii mele, impingea minutele trasformate in luni pe ceas
Sistematic, odata cu miscarea secundarului, mi se sageta sufletul
Simteam cum raman fara vlaga.
Usor, usor, ca efect al durerii insuportabile, mintea mea se chinuia sa te alunge.
Ce oroare parea timpul,
Prea batran si greoi tarandu-si picioarele,
Mi se parea ca mai mult se odihneste!
Blestemam trecutul si prezentul, si frunzele galbene din parc,
Era toamna.
Pe strazi, in inima mea, parea ca va fi o vesnicie
Poate era mana in mana cu timpul?!
Cine stie... poate complotau!
Dar frunzele se incapatanau sa-si pastreze culoarea...
Si frunzele urzeau importiva mea, aducandu-mi aminte de tine.
Stop! Pana aici!
Am spart ceasul, blestemand toamna,crezand ca asa vei pleca,
Ghinion! Ai ramas...
Invalmasit in frunze,
Probabil iti tineau de cald...
Acum nu-mi ramanea nimic de facut,
Asteptam zapada...
Te-ar fi acoperit in cele din urma!
Si pana la primavara ar fi oblijit intr-un fel ranile sufletului meu...
Ce pacat ca am spart ceasul!!!
Macar el lasa in urma, cu fiecare minut, trecutul.
Dar am sa astept zapada,
Ce te va acoperi pe tine si va dezvalui ranile mele,
Poate le va ingheta... cu timpul,
Ce bine ar fi sa fie mana in mana!!!
001.211
0