peisaj din muncii
în zori, un copac de sârmă înapoia lui, cerul văruit în albastru țigănesc. ninge.
memento
curtea era pe jumătate pietruită. într-o parte gard, în ochii mei trandafiri, deasupra ne acoperea vița-de-vie, mama râdea. păru-i era tocit și nepieptănat, picioarele îngroșate, își rodea
Eu și ea avem două realități
Realitatea ei este un orășel Are făbricuțe și o mulțime de turiști De atâta fum arareori se vede cerul. Pe strada dinspre margine sunt două case identice Una galbena și una roșie Iar la etajul
Poeziile mele niciodată n-au nume, decât acum
* Vreau să fiu mic Cu drepturi depline Cel mai rău și cel mai rău Este să fii om mare ** Tușim Puțim Năpârlim Și mai și: Muncim *** Hai să emigrăm în Yoknapatawpha
emotie de vara
Galopand vine ploaia Coaste umede, picioare in saboti de lemn Dupa ea haita de caini.
