Poezie
Alexandru Andrițoiu - Amintire din provincie
parodie
1 min lectură·
Mediu
\"Cu atenție mărită
Orice fată se mărită\"
Tu care-ai fost un porțelan de Saxa,
blând trandafir amirosind discret,
mi-ai zdruncinat cuvintelor sintaxa
și-o parte din chenzina de poet.
Seara veneai în urbea solitară
unde creșteau arțari și sicofanți,
eram elev la școala militară
și-aveam sfieli și pantaloni bufanți.
Erai frumoasă, văduvă, distinsă
și-ntr-un amurg ce-agoniza în spume
deodată fără jenă mi-ai pretins să
fugim la naiba, amândoi, în lume.
Răpus de pielea cu miros de cetini,
de tremurul sprâncenelor de tuș,
am adunat un pol de pe la prieteni
și-am luat bilete până la Beiuș.
Acolo însă, fire muierească,
tu ai sedus un doctor bătrâior.
La școală n-au mai vrut să mă primească
și am rămas în sat agricultor.
De-atunci urăsc: nurliile vădane
și ochii lor prăpăstioși și reci
orașele cu B, calea ferată
și doctorii trecuți de 40.
008.174
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mircea Micu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 139
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Mircea Micu. “Alexandru Andrițoiu - Amintire din provincie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-micu/poezie/13947719/alexandru-andritoiu-amintire-din-provincieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
