Poezie
rupere
1 min lectură·
Mediu
s-a dus vremea păsărilor
călătoare din sufletul meu!
s-a dus ea,
mă sting și eu.
plutind agale spre orizont
visul își închide ochii
să nu fie treaz
la prăbușire!
granițele-mi strâng carnea
în geniul meu pierdut:
încearcă să-l sufoce
să nu mai bântuie!
și uite-așa am rămas zidit
în propriul “eu”
nereușind s-ating
Soarele,
Sânul,
Seara!
002996
0