Despre autor
MEMircea Eliade
@mircea-eliade
0 urmăritori
Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gânditor și scriitor român. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.
Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.
Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac. Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.
Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internațională. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână angajat cu aceeași unică, nelimitată curiozitate și entuziasm. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.
Vezi profilul
AM