Poezie
Nu cred
2 min lectură·
Mediu
Cum ai aparut, nebuno, ca o fantasma a unei iubiri ce nu a fost sa fie!
Cum de ai prins atata forma din aburul amintirii mele?
Cum te-ai intors dementa si suava din trecut spre mine!
Cum de ai indraznit sa-mi spulberi resemnarea ce mi-o asternusem peste ani?
Cum de ma suni acum pe un telefon ce demult nu se mai afla’n uz?
Cum de ai abuzat de fire si retzele...
Iubesc al tau abuz
Cum de m-ai anuntat deodata, la opt si un minut
Ca astia doishpe ani nu par a fi trecut...
Cum de ma suni in seara asta’aici? Ti-a spus Cohen ceva?
Ti-am scris cumva...?
... aseara cand te visam din nou?
Cum de te’ntorci asa....aievea....?
Cat te-am strigat ...!
Si’acum revii ca un ecou...
Si ca si cand decenii nu ne-ar desparti
Imi spui lejer: Stii, te-am iubit si eu...
Si ca si cand oceanele ne-ar mai putea uni
Imi spui usor: Am vrut si eu...mereu
Cum de m-ai cautat, copilo, in paginile unui necrolog dintre razboaie?
Cum de-ai aflat ca stau si cant si scriu si mor intr-un dulap?
Cum de m-ai prins tu in memorie scriindu-ti foaie dupa foaie
Sau nu m-ai prins deloc, de fapt, de timp...?
ma’ntreb ... Daca existi cu’adevarat
Daca ai revenit cumva
asa cum spui
Daca chiar m-ai gasit...de unde nu’i
Dac’am visat...caci te-am visat ...si continui...
Sa aiurez si sa nu cred....
Nu cred...nimic din ce imi este dat
001461
0