Poezie
Cantec...
2 min lectură·
Mediu
Vazut-am un tablou in vis
In care nu ma regaseam
Simtirea imi spunea ca-nchis
Era tabloul ce-l priveam...
Un cer funebru picura
Biserica-nnegrita-n rugi
Ce singura in vis veghea
Doar sufletele unor prunci...
Se intindeau vegherii reci
Siruri de apa amarui,
Mi s-au intiparit pe veci
In suflet,ochii lor caprui...
Ce-amagitor de albi erau
Doar nuferi goi pierduti de sorti
Pe ape negre ei duceau
Doar gandurile celor morti...
Tristetea mortii o simteau
Se deschideau spre cerul gri,
Caci suflete de prunci erau
Nuferii albi din ape vii...
Ciudat tablou necolorat
In care negrul e stapan
Si isi intinde valul mat
Peste taramul mort,pagan...
Cat doare sa ii vad plutind
In apa neagra de pacat
Cat doare sa vad ofilind
Amarul suflet belstemat...
Privirea-mi fura un mormant
Cu marmura invaluit
Se cerne-n suflet un cuvant
Al sufletului rastignit...
Plang flori pe foi pentru un gand
Jelesc ce vine din pamant
Stau aruncate pe mormant
In amintirea celui sfant...
Ma uit si simt un cantec mort
Un glas din mii de glasuri seci
Ma-mbie-ncet a vrea sa port
Cununa pruncilor pe veci...
Din zori de zi razbat zambind
Spre chipul meu pierdut in somn
Raze de aur poleind
Al nuferilor chip,ce dorm...
O lacrima pluteste bland
Pe-al meu obraz crispat pe veci
Ca-n suflet le aud cantand
suflete triste,albe,reci...
001.147
0