Poezii

Te văd cum aluneci din ființă în umbră, În mine nădejdea o tulburi. Chiar pleci?! Încă o luptă, reziști și rezistă. Și dinții mei zbiară când pumnii îți gem. "Ce frunze mai cad? Câți copaci

Nu prea mare în gândire, La statură fiind cam mic, Dolofan și de nimic, Vreau să cred că am alură de voinic! Nu tu voce minunată, De ureche sunt lipsit, Caraghios și

Sunt dobitoc, Și mi-e rusine! Sunt nesimțit, Și-mi pare rău! Neavenit e gândul meu, Potrivnică a mea simțire. Sunt necioplit, Și-mi este greu! Sunt un tiran, Loviți în mine! Nepotrivit e

Suntem umbre de lumină, Bâjbâind printre himere. Vrem o viață foarte plină Și murim când ni se cere. Stăm alăturea de moarte, Cât în noi există ființă. O negam până se poate Și murim, căci