Poezii

M-a tras dinspre seară un curent de vis Mi s-a prins cearcănul de sub el și l-am scris. L-am zugrăvit în timp ce îmi scuturam cizmele de tenebre Și l-am iubit fără detalii funebre.

Simt cearcănele toamnei fără lumină. Ascuns în galben. În roșu, crucificat. Prin frunzele putrede, un chip întinat. Fardat cu o lacrimă de sangvină. Se înlănțuie crengi cenușii

De o mie de ani aștept, De o mie de ani fug de mine, De o mie de ani îmi iau zborul spre stele. De o mie de ani îmi port orizontul În transhumanța vieților trăite Într-o lungă

Vină, luna, vină-n stângă, Vină zăboveste-mi lângă. Vină veghe-mi peste taină, Vină dorul de-l inhaină. Vină visul de-l adună Vină-mi vis la tine, lună. Vină, tu sa-mi fii de vină Vina,

A adunat într-o cutie de lemn O brațară și cercei de aur. Un mic tezaur. A ascuns în secret solemn Înveșmântate în piele și în mătase Și perle mari, albicioase, Bătrâna. Culorile

De-a lungul potecii înfiorate de atingerea dimineții Am brumărit ierburile cu tâmplele-mi reci. Pământul mă durea de aproape. Vinul de taină băut de cu seară îmi amărea încă privirea