Poezie
Templul plângerii.
Templul în care îmi pierdui inima...
1 min lectură·
Mediu
Tu, care dărâmi templul...
Am impresia că mă cunoști, dar nu mă cunoști deloc,
Nu sunt sfânt, doar te iubesc sfințind drumul, euharistia,
Pentru asta mă născui, pentru asta plătesc iubirii tale,
Pentru piatra cea dintâi...
Dacă nu sunt bun pentru tine, pune peste mine mâna ta,
Peste ploi pune pământ, peste cer, voalul ascunderii,
peste mine...cuibul mântuirii,
Cortul Răstignirii!
Poate ai greșit, poate nu sunt eu,
Dar din atâtea strigăte, unul e bun,
E plângerea mea, e pierderea mea,
Te pierdui pe veci,
Câci mi-ai oprit inima
și am încetat să iubesc...
E ora cinci,
e timpul să-mi dau sufletul,
Pentru El...
Omul-Dumnezeu!!!
001812
0