mihai nedelcu

...pentru felicitări și mă bucur că ți-ai văzut o mătușă-două în personajul de mai sus. Doamnele de acest fel sunt mari figuri!...pentru cine are răbdare și nervi și puțin umor.

Mulțumesc pentru aprecieri și neîncredere, presupun că le merit pe amândouă cu prisosință...Confuzie? Cu atât mai bine.
Am să-ți dau o veste bună și una proastă. Vestea bună: "Concediu la munte" e finalizat. Vestea proastă: are o grămadă de capitole, nu spun câte ca să nu stric surpriza, și care, pe măsură ce povestea ia amploare, sunt tot mai lungi. Deci va fi de lucru la citit. Am încercat să postez textul la colecția de "Texte umoristice" dar habar n-am cum se face, sau poate n-am eu nivel "agonia" destul de ridicat. Încercând necontenit să-mi ridic nivelul, mărturisesc și că fiecare episod va fi postat vinerea (zi plină de noroc) pentru ca miile de fani (vezi numărul de postări) să se bucure în weekend.
M-am bucurat de comentariu, dar m-aș bucura și mai mult de un nou text allandalla! Dacă vrei facem la schimb: pentru fiecare text de-al tău, eu mai adaug un episod la "Tragedia profesoarei...".
Provocare!

Am apreciat textul mai ales pentru că e scris de un om cam de-o vârstă cu mine. Noi fiind copii la revoluție, nu am trăit-o ca părinții noștri și totuși...Mi-a plăcut mai cu seamă contrastul între generații: copilul nu pricepe mare lucru, dar trăiește intens fiecare clipă, pentru părinți parcă e invers. Iar la final, eroul e în contemplare...Oare suntem toți condamnați să ne pierdem intensitatea odată cu vârsta și această iluzie a înțelegerii?
Un text plăcut și numai bun pentru sărbători, felicitări!

...pentru comentarii și aprecieri. Sper să mai vină și alte aventuri ale mătușii mele care este la fel de reală ca și întâmplarea relatată, până la amănunte de tip: 6000lei, Galați, Caritas, "milițian" etc. Sigur că sunt și înflorituri, altfel nu m-aș mai putea privi în oglindă, dar acestea pălesc în comparație cu sursa de inspirație - o mătușă la care țin mult deși tot la 2-3 săptămâni îmi bulversează traiul pașnic cu întâmplări de genul acesta pe care nu întotdeauna reușesc să le abordez cu umor.
Mă bucur că v-a plăcut. Sper să vă surprind plăcut cât de curând, lucrez la o chestie mai amplă, cam de 2 luni și nu sunt decât la jumătate. În ritmul ăsta sper ca de sărbătorile de Crăciun să fie gata. Numai bine!

Sunt măgulit de vibrațiile pe care le provoc, dar mă consider un slab critic literar, de aceea și puținele mele comentarii pe agonia. Poate că nici acum nu aș fi comentat dacă nu era discuția despre umor. Aici am o părere, două: există umorul spectaculos, să zicem Hasek cu Sveik în plină cascadorie, și mai este cel de atmosferă, ca o adiere răcoroasă, plăcut, să zicem Saki. Textul de față are ceva din al doilea, dar nu este un text umoristic, după părerea mea (spre deosebire de comentariul cu matroanele de bordel pe care se poate construi o schiță întreagă).
Este o descriere a unui alt univers, un îndemn la zbor, visare, imaginație. Iar finalul este cald, simplu, într-adevăr al patrulea vers la epigramă.
Rezultatul? O nouă vibrație.

Nea Norică, dacă Elena dă în boală din cauza întârzierilor mele, asta nu poate decât să mă/ne bucure, va începe noi terapii, iupiii!
Elena, nu dispera, nu te las eu să îmbătrânești înainte de vreme, un an doi și vei afla deznodământul, promit! :)
Ceva mai serios: Vlăduțiu nu trebuie simpatizat, e doar un caz tipic, eu știu de vreo 4 prin Cluj, e drept că l-am exagerat dar nu foarte tare. Replica "Vă rog să vă dezbrăcați" pentru o tensiune, e cât se poate de reală. Camelia e acum "normalitatea", observatorul, decorul folosit pentru contrast.
Cu "buclele smerite" să mor dacă pricep ceva, la cine am citit-o a râs cu poftă, eu am crezut-o doar o figură simpatică acolo. Ce să fac, sunt un simplu instrument ce nu-și înțelege muzica...of, ce trist destin...
E adevărat că nu mai stârnesc hohote, dar nu-mi pare rău, e periculos să o țin tot într-o ceardaș, câteodată prinde bine și o horă potolită.

În sfârșit...la nici 22 de ani, Elena revine cu un text super simpatic.
"...butonezi telefonul ca să pari preocupată și vie" dar cu siguranță când ai butonat tastatura calculatorului te-ai simțit și una și alta. Mi-a plăcut imaginea lui Shrek, cât și neok-ul, vorba lui Adrian Firică, tu ne îmbogățești limba.
Aștept cu nerăbdare să rupi bariera limbajului nelicențios, iar acest text să devină o introducere în tenebrele eu-lui misterios, răvășit de împachetări și detoxifiere, al unei femei care se ascunde sub o mie de măști și tot atâtea legume și fructe (presupun, în funcție de sezon).

e mult mai importantă decât destinația. Ãsta e un mare adevăr,dar ia spune-l unui turist care a plecat să vadă Grecia și s-a rătăcit pe la bulgari.
Așa și cu mine, "tragedia" va să apară dar până atunci, ia puneți mâna și suferiți, poate trebuia să-mi denumesc "romanul", "Tragedia citirorilor de pe Agonia", :).
Și persiflările sunt tot în glumă, normal că sunt aspecte banale, treaba noastră e să le facem ieșite din comun. Până la urmă și moartea e banală, și totuși nu vezi cât caz se face de ea?
Acum vin și eu cu o propunere, dacă tot te sufoci de căldură pe afară, n-ai putea să te așezi la calculator și să mai scrii ceva? S-ar putea să te răcorești puțin și nici altora nu le-ar prinde rău. La urma urmei ce ai altceva mai bun de făcut? :))

Mda... Ai dreptate, nici prin cap nu mi-a trecut să-l fac autentic. Mulțumesc pentru urecheală, am să țin cont pe viitor.

...pentru un copil, dar juriul n-a fost format din copii. Sincer mi-am dorit să câștig ceva, mi-ar fi plăcut să dau mâna cu câțiva membri de pe agonia. Și mi-ar fi plăcut și numai să câștig ceva, na, am spus-o. Nu mă miră totuși rezultatul, e greu să fii în juriu și să citești tone de texte. Și oricum fără concurs nu scriam schițele, așa că tot mi-a prins bine.
Am chiar 2 broaște, pe Oaca și pe Buji nehalitul care e mult mai mic ca Oaca dar e rău și o mușcă de lăbuțe, un porc de broască.
Mă bucur că pentru tine zgomotul vecinilor e un aspect banal de viață, ai atins pesemne o stare zen care mă irită teribil la cine o văd.
Acuma chiar zeu, geniu...nu, e prea mult, te rog, hai să nu exagerăm...

cu adevărul.

și chiar cu plăcere.
N-am înțeles nici jumătate, dar ca la jazz, atmosfera e totul.

nu m-am stresat să produc poante la fiecare rând. E chiar liniștitor, cel puțin pentru mine. În ce privește viitoarele episoade și eu aștept cu interes. Nu am nici un plan, habar n-am ce se întâmplă, cu o singură excepție: Gojenii vor reveni în forță. Dar când? Câtă incertitudine, ce mister!
Et voila, tocmai am dublat numărul cititorilor! :)

De acord cu Dan Norea, chiar dacă eu nu le-am citit pe toate, dar din câte am citit...Multă depresie, ca inginer și un dram de cercetător, m-a răscolit puțin Prozatorul de Știință, după mine nici o invenție sau descoperire nu e de pomană, măcar de-ar conta doar bucuria care-l invadează pe cercetător. Orgasm intelectual e puțin spus. Că cei din jur nu pricep, că rămân animale și le folosesc pe dos...asta e altceva. Sau că-i ajută să se cunoască mai bine, să fie mai fericiți...foarte corect. Dar cel care creează!..

Eu din superficialitate n-am răbdare la texte lungi și triste, așa că dacă l-am citit de două ori... ai dat lovitura. Felicitări!

Interesant textul, mai ales pentru că e scris din perspectiva românului aflat de ani buni prin străinătățuri și în cunoștință de cauză. Ca turist mi-e întotdeauna greu să-mi explic acele vibrații ciudate care le primești când dai de alt popor, mai ales unul cu așa o personalitate ca cel englez.
Sunt multe pasaje comice, mucalite, "alienat de lectură" mi-a plăcut cel mai mult.
Cred că lipsa comentariilor până în prezent se datorează lungimii, cititorii agoniei sunt copleșiți de mulțimea de texte, poate o postare pe capitole ar fi fost mai inspirată. Ultima propoziție cam din topor, sunt 12 capitole, nu 11, dar per total, o lectură extrem de plăcută!

Marian, îmi cer scuze, nu am răspuns pentru ca agonia.ro nu mi-a transmis mesajul, l-a transmis în schimb pe al Elenei, are și internetul toane, ce să-i faci? Mulțumesc mult pentru comentariu, stai liniștit, nimeni nu mi-a propus vreo publicare, bănuiesc că trebuie să cunoști oameni cheie în acest domeniu. Nu-i bai, lipsa succesului financiar și a popularității m-au însoțit de mic, ar fi chiar straniu să se schimbe ceva, așa brusc.
Elena, n-am nici o scuză reală. Viața mi-a fost cam mohorâtă de ceva vreme încoace, poate că se simte și în textul de față. Totuși am scris 3 schițe pentru un concurs de umor: "Alb-Negru", Alba-Iulia. N-am primit răspuns și dacă nu primesc până prin 8 iunie, le postez, sunt drăguțe în viziunea mea. Too much details?
Cea mai bună terapie contra tâmpeniilor cotidiene e să faci haz de ele, dar parcă uneori e greu și să mergi la medic darămite să-i urmezi terapia...
Promit să mă tratez, un text va urma curând!

Doamne bine prind câteva încurajări!
Elena, m-am prins de la început că ți-a plăcut textul, dar uite așa te-am mai provocat la câteva comentarii, adevăru-i că-mi plac (dacă-s de bine) mai rău ca ciocolata.
Domnul Norea, ca de obicei la înălțime. Sunt de acord în principiu cu sugestia făcută dar mă întreb dacă m-ar ține puterile pentru un volum. Sunt la prima experiență de felul acesta și am foarte puțin timp liber.
În schimb am de gând să particip la festivalul de umor de la Alba Iulia. Așadar o mică pauză cu Gojenii, trebuie să nasc trei schițe.
Mulțumesc și numai bine!

Mulțumesc pentru întâmpinări, orice glumă și emoticon :) ascunde, nu-i așa, un sâmbure de adevăr.:)
Îmi pare rău dacă cititorii s-au așteptat la un deznodământ mai spectaculos, inițial am vrut să scriu două pagini acolo, modeste, despre isteria părinților în jurul notelor mici căpătate de copiii lor. Este un fenomen extrem de răspândit și foarte bine cunoscut de cadrele didactice. Când colo, au ieșit cinci capitole, chiar nu e vina mea, nu am nici un control!!!
Numai bine!

Da, eu de felul meu navighez pe net 7 ore din 8 câte cică lucrez. Știu și fac pagini de web, scriu în html ca un om mare, dar site-ul ăsta mă depășește intelectual. Păi dacă e text de "proză", n-ar trebui să apară la "proză"?! Că eu acolo știu să mă uit, nu în "personalele" vieții. A trebuit să te search-uiesc ca să văd ce mai scrii. Și uite, comentez după o lună de la postare, ca o babă sclerozată. Asta de introducere...
Textul e super, n-am pricepere să-l comentez literar dar m-am distrat copios de copilul beșinos, mi-a trezit și amintiri din copilărie când făceam asemenea competiții cu verii mei și rareori pierdeam (spre disperarea părinților). "Neviolata", bun cuvânt, de-l scriam eu era bai, misoginism curat, săracele ce vină au?
Superman e un personaj pe sufletul meu, adesea mă bag și eu să ajut, iar facerea de bine...
În concluzie ești dusă cu pluta, sincere felicitări!!

Mulțumesc pentru sugestii și explicații, mai ales cea cu personajul negativ, într-adevăr asta a lipsit și nu cred că mi-aș fi dat singur seama.
Cât despre misoginism, nu recunosc nimic pentru că sunt foarte departe de a disprețui femeile, în general consider că Dumnezeu l-a făcut prima dată pe bărbat pentru că avea nevoie de o ciornă. Se poate ca poanta să nu fi ieșit cum am vrut și să pară misoginism bădăran, asta nu sunt eu în măsură să evaluez dar intenția a fost de tachinare nevinovată și de râs împreună cu și nu de reprezentantele sexului frumos.
Într-un film celebru, Jack Nicholson, în rol de scriitor are o replică magistrală. La întrebarea unei admiratoare: "Cum de le descrieți în romane atât de bine pe femei?" el cu figura lui răspunde încântat:"Mă gândesc la un bărbat și apoi elimin rațiunea și bunul simț". Nu cred că vreo femeie s-a simțit lezată de așa comentariu care e oricum mai dur decât am scris eu.
Generalizarea mi se pare mie o metodă bună și des folosită în literatura de umor. Toate bancurile cu "un român, un englez și un francez..." se bazează pe ea. E ceva savuros în a băga într-o oală o grămadă de indivizi pornind de la faptele a doi-trei. Sigur că treaba trebuie făcută cu măiestrie, asta nu neg.
Cu personajul domnului Gojan, sugestia e superbă și în același timp provocatoare. Am să mă concentrez pe ea și să vedem ce iese...
Mulțumesc încă o dată pentru mesaj și să auzim de bine!

Cele două mari păcate, tocurile și oroarea provocată de sport sunt într-adevăr mari calamități naturale dar!!...mi-au amintit de finalul unui film american atât de prost că e fascinant: "Hellboy 2". Ca de obicei, la final, eroul pozitiv (care e dracu gol în persoană) îl omoară pe cel negativ (care e un elf ciudat rău și pus pe rele). Ultima replică a elfului: "We die and the world will be poorer for it..." se potrivește la fix. Așa că dacă uneori visez o lume în care femeile parchează din prima, poartă numai adidași și merg zilnic la sală, e doar o problemă personală și încerc să mă feresc de asemenea coșmare.
Mulțumesc pentru aprecieri, nu știu de ce dar partea asta s-a scris parcă cel mai greu. Sunt doar câteva scene dinamice iar pentru celălalte umorul nu capitulează prea ușor. Cât despre scurtimea textelor am să încerc să mă antrenez mai bine, în general după două pagini gâfâi de oboseală, de, lipsa de genuflexiuni, abdomene...