Tragedia familiei Gojan

Corneluș este copilul care la nici 11 ani a reușit să se facă cunoscut în tot cartierul Gruia, cartier al vestitului oraș Cluj-Napoca, veche cetate romană și medievală, ca „scumpul mamii” - doamna Gojan și „fiul lu’ tata”- domnul Gojan. Ei bine, același copil veni astăzi de la școală, complet distrus. Bunica îi deschise ușa ca întotdeauna cu un zâmbet blând și ochi lăcrimoși: - Corneluș, dragă, ai venit puiule? Mâncarea ți-e caldă pe aragaz. Du-te te rog și... Cuvintele i se stinseră pe buzele încrețite de vreme și zâmbete blânde. Ochii ei, pe vremuri de un albastru întunecat, acum decolorați de telenovele, privesc larg deschiși la nepotul pe care îl știe încă din pozele de la ecografie, dar acum nu-l mai recunoaște. Corneluș nu spune nimic, nu își aruncă ghiozdanul în brațele ei, nu strigă după mâncare, nu se ceartă cu ea din cauza spălatului pe mâini, caznă ticăloasă la care ea îl supune din ordinul părinților, nu intră încălțat în sufragerie... Corneluș își lasă ghiozdanul să se prelingă în liniște pe gresia rece de la intrare, își scoate iPhone-ul 4S dotat cu Bluetooth 4.0 wireless technology, Retina display, 65 GB capacity... ...și i-l întinde fără s-o privească. Doar un oftat îi însoțește descălțarea, apoi se îndreaptă în șosete și tăcere spre camera lui. Când ușa se închide în urma sa, bunica știe că toate liniile de comunicare au fost tăiate. Rămâne câteva secunde strângând iPhone-ul la inimă, apoi se repede la bătrânul și de nădejde telefon fix. O sună pe fiica ei, doamna Gojan Alina, consilier juridic al primăriei Cluj-Napoca, veche cetate romană și medievală. - Da, spuneți! - Alo, Alinuța…(miorlăie biata bătrână) - Mamă! Ce mă suni în mijlocul zilei, te-ai tâmpit de tot? Sunt într-o ședință. - Alinuța, e Corneluș…Vai, e rău… - Copilul meu?! (răcnește consiliera juridică) Ce s-a întâmplat? E la spital? - Nu..., e bine, e sănătos dar…nu știu cum să-ți explic, a venit acasă știi, și nu e la fel… - Ce tot bodogăni acolo? Cum nu e la fel? Vorbește omenește, femeie!! - N-a spus nimic, n-a mâncat nimic, a intrat la el în cameră și, și (izbucnește în hohote de plâns) mi-a lăsat telefonuuu!...AAAA, nenorocita de mineeeee! Trec câteva secunde timp în care doamna consilier Gojan se reculege. - Mamă, calmează-te. - Dar nu, nu...pot...tremur toată și... - Adună-te femeie! Nu-mi lipsește acum o înmormântare. Vin acasă imediat. Trebuie să-l sun și pe taică-su. Și fă bine de-l hrănește, auzi, poate e doar răcit. A închis. Pendula masivă bate ora 15, de trei ori. Bang! Bunica se privește în oglinda venețiană rococo, înrămată în lemn cu foiță de aur. Bang! Caută în buzunar un șervețel și își suflă viguros nasul. Bang! „Reghinuțo, fii bărbată!” Merge la bucătărie, umple o farfurie cu supă de pui, pune în ea o lingură, așază pe o tavă farfuria împreună cu o felie de pâine și un ștergar alb ca laptele, ridică tava și cu ochii pironiți pe supă, pornește spre camera lui Corneluș. Papucii groși de casă îi înăbușă pașii pe parchetul de stejar veritabil. În liniștea adâncă femeia traversează coridorul îngust și se oprește în fața camerei în care n-a mai intrat de doi ani. Ușa e acoperită de un poster reprezentând capul dragonului auriu, progenitura malefică a Angelinei Jolie și a lui Beowulf din filmul de desene animate cu același nume (vezi musai http://www.imdb.com/title/tt0442933/). - Corneluș? (îndrăzni bunica cu voce subțiată de emoție). Niciun răspuns iar dragonul îi rânjește diabolic, în timp ce ochii de smarald incandescent o fixează nemiloși prin aburul fierbinte al supei de pui. Bătrâna nu mai suportă tensiunea: - Corneluș?! Deschide te rog, ți-am adus supa. Hai copile bun, te rog frumos! Alte secunde grele. - Nu plec până nu-mi deschizi. Un pocnet sec și yala se deschide iar dragonul auriu se dă în lături cu un scârțâit. Camera este în semi-întuneric și la început bunica se orientează cu greu, ca Ali-Baba în peștera hoților. Pe lângă și pe pat stau aruncate într-un morman multicolor, console de jocuri, o chitară electrică, caiete, cărți, haine și șosete, în timp ce două monitoare își plimbă hipnotic animația de screensaver dintr-un colț în altul. O pușcă cu apă se leagănă de lampa din tavan. Pe bătrână o încearcă un fior, cunoaște bine periculoasa armă din jocurile lui Corneluș în care el este Batman sau Ironman iar ea când perfidul Joker, când monstrul din Alien. Totuși, copilul nu pare pe moment interesat să salveze planeta de conspirațiile ei sadice așa că-i întoarce elegant spatele. - Ce mai vrei și tu? - Corneluș, trebuie să mănânci ceva, nu se poate... - Bine nooo, lasă mâncarea aici... Se simte clar efortul de a vorbi cu una ca ea. Bunica dă deoparte un chilot de pe birou și pune în locul lui tava. Ceva îi spune că deja a abuzat la greu, dar e prea slabă să se abțină. Cu ochii plecați, șoptește duios: - N-ai putea să-mi spui ce-i cu tine? Să-l fi scuipat între ochi și n-ar fi nimerit-o mai bine. - Adică te las la mine în cameră și acum vrei să mă bați la cap? Vrei să mă stresezi? Te spun la mama, așa să știi! Ieși afară! Vreau să ieși afară! Afară!! Bătrâna se împleticește spre ieșire ca un boxer lovit în bărbie. Ușa se trântește în urma ei. Cu ochii înotând în lacrimi mai găsește un strop de voință: - Și felul doi? Am făcut o tocăniță bună cu...cu cartofi prăjiți cum îî..î..îți plac ție. Și avem și o prăjitură de ra...raba...rabarburăăăă! Din cameră se aude porunca printre plescăituri: - Lasă-le la ușă! Și nu vreau tocăniță. Adă cartofi și ketchup. Plus prăjitura. Și nu mă mai stresa!... Babo! „Sigur dragă, sigur” șoptește bătrâna cu un oftat de ușurare. Se simte ceva mai bine deoarece în ciuda lipsurilor pe care evident că le are, iată, misiunea este pe jumătate îndeplinită. Corneluș mănâncă și ăsta e primul semn bun în nenorocirea ce i-a lovit. „Am știut că ceva rău se va întâmpla, horoscopul nu minte. Urania mi-a spus că Marte e intrat bine în Fecioară și asta înseamnă frământare și necaz. I-am spus la spovedanie și părintelui Munteanu și mi-a spus că n-are vreme de prostii, numai de păcate. Așa sunt oamenii astăzi, nu mai cred în nimic. Dar zău, nu m-aș fi așteptat să lovească astrele într-un copil nevinovat. Oh Doamne...Corneluș, nepoțelul meu cuminte și bun, ce-o fi cu tine Corneluș?” Sfârșitul primei părți a tragediei familiei Gojan