Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

nitro

2 min lectură·
Mediu
oameni cu-adevărat răi
sunt cei care te fac să-ți faci singur rău
1. wafa idris, 28 de ani
2. dareen abu aisheh, 20 de ani
3. ayat al-akhras, 18 ani
4. andalib suleiman al-taqatiqah, 21 de ani
tinere femei sinucigașe
detonând bombe pentru a deveni martire
vrând să aducă în lume
moarte în loc de viață
5. hiba azem daraghmeh, 19 ani
6. hanadi jaradat, 28 de ani
7. reem saleh al-riyashi, 22 de ani
femei care poartă pe sub abaya
burți false de gravidă
în care stau cuminți kilograme de explozibil
așteptând să iasă și să împrăștie în lume
fărâme metalice din fetușii morții
într-o zi de februarie
ahmed ismail hassan yassin stăpân peste fâșia gaza
în îmbrăcămintea lui de un alb imaculat
strigă către lume
că femeile ce duc la capăt atacuri sinucigașe
avea-vor răsplată în viața de apoi
și lumea se uită la barba lui albă
și lumea se uită la bocancii lui negri
și lumea se uită
la roțile pline de sânge ale scaunului cu rotile
în care moartea-l va găsi peste 2 ani și 24 de zile
cuvintele profetului
în ziua asta sună sec
„o voi cei care credeți fiți statornici față de allah
și martori drepți
să nu vă împingă ura împotriva unui neam
să nu fiți drepți
fiți drepți
căci aceasta este mai aproape de evlavie”
oameni cu-adevărat buni
sunt cei care te fac să-ți faci singur bine
002719
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
235
Citire
2 min
Versuri
39
Actualizat

Cum sa citezi

mihai curtean. “nitro.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-curtean/poezie/13986643/nitro

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.