Optimism
Îmi e atât de greu să mă exprim Niciodată nu primim ceea ce ne dorim, Eu printre altele îmi doresc prezența ta de zeiță Dar nu știu dacă vreodată ar fi cu putință. Statutul social e
Gânduri de început
Gânduri de început Când ți-am simțit respirația pentru prima dată Și am vazut cu ochii mei cât ești de minunată, Îmi venea să te iau in brațe neâncetat Și să-ți
De ziua ta
De ziua ta La mulți ani de ziua ta Îți urez din inima mea, Să ai parte de urări De peste munți și mări. Să ai parte de iubire De la familie și amicii tăi, Să te
Azi
Azi sufletul îl aștern la ale tale picioare Inima goală ție ți-o dăruiesc Sunt profund marcat de a ta prezență Și aș vrea să-ți mulțumesc. Azi am voie să m-i te-nchipuiesc Din priviri
Când
Când te-am zărit prima dată A mea privire a rămas pietrificată, Aveai acea privire pătrunzătoare Și prezența-ți era încântătoare. Când am văzut că îmi zâmbești Mi-am zis:cum să nu o
Iti aduci aminte
Iti aduci aminte Iti aduci aminte de primul sarut Nu-mi venea sa cred,l-am asteptat atat de mult, Ne-am atins buzele incetisor Pe sira spinarii am simtit un placut
Ganduri
Ganduri Bolta instelata ti-as asterne-o la picioare Ca in zile toride,ele sa-ti faca racoare. Ti-as aduce flori inmiresmate Intr-o buna zi daca se
