Poezie
Adunate
despre viata mea
2 min lectură·
Mediu
- Tu după nori te-ascunzi mereu
În dalbele-ți palate.
Când te ferești de ochiul meu
Prin mândra ta cetate.
Adesea vorbele-ți credeam,
Când norii nu se crapă,
Că tu cobori din ram în ram
Pe crengile de apă.
Într-o oglind-ai apărut,
A zânelor crăiasă.
Să-mi fii și mamă aș fi vrut,
Dar să-mi fii și mireasă
Tu, ce din cântec m-ai născut,
Și m-ai crescut în cântec
Într-un adânc necunoscut,
Când mă purtai în pântec.
- Dar tu chiar vrei ca eu să-ți fiu
Și mama și soția?
Însă nu vezi că tu ești viu
Iar eu sunt veșnicia.
Din spuma mării m-am ivit
Dintr-un întins de apă.
Și tu demult vei fi murit,
Când viața-mi o să-nceapă.
Căci vă petreceți generații
Si generații se petrec.
Din cerul plin de constelații
Priviți secundele cum trec.
Când steaua-ți se va scufunda
-N oceanul de pământ.
Tu te vei duce dupa ea,
Pe cer va fi alt sfânt.
Și clipa iți va fi un veac,
Și veacul clipă iți va fi,
Și nici o teamă fără leac,
Vei ști ce-nseamnă a muri.
Și răsăritu-i asfințit,
Și asfințitul răsărit va fi,
Și stele se vor fi ivit,
Pe boltă chiar in miez de zi.
Și chiar de-i vrea ca să mai stai,
Atunci când rându-ți vine,
Tot patru scânduri ai să ai
Jur împrejur de tine.
Și vremea-ncet încet se scurge,
Ș-apare din murdarul lut,
Lângă o mamă care plânge,
O floare albă…și atât.
- Eu doar acum am înteles
Căci nu te pot pricepe.
Dar cine-ți stie al tău vers
De unde îți începe?
Din spuma mării te-ai ivit
Ca o nemuritoare.
Și eu demult voi fi murit
Când vei avea suflare.
Căci doar iluzii si minciuni
E tot ce eu aștept.
Visând la oamenii cei buni
Cu mâinile pe piept.
Căci viața este doar un vis,
Din care te trezești.
Atunci când totul e abis,
Din cele pământești!
Punându-mi întrebări profunde,
Ca să îmi uit amarul,
Și singur am puterea de-ami raspunde:
Că Însuși Dumnezeu a dat cu zarul.
001100
0