Eseuri
Spre regasire
Zbucium constructiv
2 min lectură·
Mediu
Iată-te ajuns din nou la momentul când nu mai știi ce e bine și încotro s-o apuci.
Trupul și mintea îți sunt obosite și mai auzi doar sforăitul ideilor salvatoare.
Te zbați ca într-o cușcă, ești prizonier în propria-ți ființă și nu găsești cale de scăpare.
Dacă Dumnezeu îți e aproape, îți aduci aminte că ai învățat să scrii: cu cerneală, cu fărâmă de grafit, cu vârful cuțitului pe un obraz de lemn, cu degetul pe nisip sau pe zăpadă, cu...picioarele,chiar...
Oricum, important e să știi să scrii și să descoperi că asta îți face bine.
...Sau vă plac majusculele... Azi, valoarea lor e denaturată. Sunt folosite de multe ori pentru lucruri fără consistență.
Și cum în aceste clipe majusculele nu-ți permit să gândești pozitiv, te cuprinde lehamitea.
Gândurile-ți vâjâie tot felul de stări prin trup și prin minte și dacă ai un moment de respiro, te străfulgeră întrebarea(tot cu majusculă): \"Încotro?\".
Și iarăși te agață vârtejul și-ți dai seama că Mountaine Rousse e minciună pe lângă ce simți tu.
Va trebui să te agăți de rândurile tale stângace, până atunci când în priviri va miji efervescența acceptării și cunoașterii de sine și a dorului de nou și frumos.
De acum încolo, te descurci tu. Poți visa nestingherit.
Te-ai mai cățărat un pas și-ți legeni picioarele deasupra celuilalt care încearcă disperat să te înșface cu mâini nesigure.
Tu poți fi fericit- el n-a învâțat să scrie. Și dacă vreodată, i-a ieșit o inimă pe nisip, vinovate au fost...niște degete.
După ce te mai distrezi puțin pe seama lui, amintește-ți că al tău curcubeu are numai cinci culori și e tare sărac fără noua culoare din privirea ta.
Joaca-i gata!
Þi-a mai rămas să-ți treci degetele prin pletele curcubeului și să-i mai naști o cosiță.
013667
0
Mai întâi am citit comentariul tău pe unul din textele mele. Și pentru că nu mi-a venit să cred că sunt texte care mai sunt citite si dupa ce trec de „primele 50” am fost și mai plăcut impresionată. Am decis să văd și eu ce și cum scrii tu și am deschis textul de mai sus.
Când am început să trimit texte pe acest site eram așa de entuziasmată de tot ce se întâmpla aici pentru că eram convinsă de tot ce spui tu mai sus și îmi aminteam perfect poezia lui Eminescu;
Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.
E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ți frămâtă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte
Ca și flori în poarta vieții
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii
....................................
și eram sigură că toți participanții de pe site cunosc aceste versuri la fel de bine ca și mine.
Iar dacă nu toți reușim să găsim „cuvântul ce exprimă adevărul” este pentru că nu putem fi toți niște eminești (..nenți), nu pentru că nu avem ceva de spus, în cele mai multe dintre cazuri.