Poezie

Glossa

1 min lectură·3 februarie 2006

Mediu

Iubirile mor și timpul le-ngroapă,

Același refren mă-nspăimântă mereu,

Sunt visele scrum, speranțele-s apă,

De ce să râzi tu, de ce să plâng eu?

E trecutul mormânt, e prezentul altar

Și-al dragostei urlet devine o șoaptă,

Iar preoți hidoși pun luminii hotar,

Iubirile mor și timpul le-ngroapă...

Se-aud amintiri și dangăt de clopot,

Se varsă năvalnic în sufletul meu

Și-un cântec amar se naște din zgomot,

Același refren mă-nspăimântă mereu!

Și uit cum să zbor, e cerul departe,

Când nopțile-s ruguri și lacrimi sub pleoapă,

Când aripi se frâng, când șuier-a moarte,

Sunt visele scrum, speranțele-s apă!

Pe crucea iubirii, inimi sfăr\'mate,

Pământul se-nfruptă din plânsetul meu,

De ce tac? De ce-i cerul departe?

De ce să râzi tu, de ce să plâng eu?

Sunt visele scrum speranțele-s apă,

Același refren mă-nspăimântă mereu:

Iubirile mor și timpul le-ngroapă...

001.798

Mihaela Luiza. “Glossa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-luiza/poezie/163842/glossa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.