Poezie

(De)limitări

2 min lectură·21 iunie 2011

Mediu

Ce liniște seacă și prea dezarmantă!-

De parcă toată lumea din mine a fugit.

Îmi simt, vădit, prezența acut recalcitrantă

Îmi anulez reproșul atât de cuvenit.

Se-așteaptă declarații, detalieri, reacții

Mă tot lovesc de critici la fiecare pas.

Ce rost găsesc în niște absurde explicații

Și-mi judecă purtarea sau tremurul din glas?

Mă-nvălui în tăcere; surâd cu indulgență

Verdictului pe care cu toții mi l-au dat

Și îmi reprim durerea încă efervescentă

De dragul unui ultim cinism nevinovat.

Cât aș vorbi la propriu! Dar nu se mai cuvine.

Te caut printre rânduri, dar nu te mai găsesc.

Furtuni de sentimente se întețesc în mine

Mă-nec în mări de lacrimi...și totuși mai trăiesc.

Mă sfâșii în neștire și mă destramă doruri

Captivă de un viciu ce nu pot să-l răsfrâng;

Ești o necesitate lipsită de ecouri

Ești zâmbet și lumină, ești rană și ești plâns.

Ne-am încadrat în roluri care ne depășesc.

Din empirismul nostru uite ce-a rezultat:

Dezastrul enigmatic- ești doar comun și șters

Condescendența mută și-un calcul eronat.

Paradoxal fac parte din alt cotidian

-O frescă relevantă de spații ideale-

Îmi vindec transcendența pe alt meridian

Insinuând contururi de note muzicale.

Ce dezolant că totuși te-am definit aparte!...

Reintră în mulțimea de care mă-nspăimânt

Rămâi doar falsul rege în mediocritate...

Iubite, ține minte, nu tu ci eu renunț!

Compun retrospectiva; mă detașez de toate.

Cataloghez trăirea o dramă de idei.

Credeam că ești...că suntem...păcat că nu se poate...

Dorisem absolutul, dorisei doar plăceri.

00953

Mihaela Butnaru. “(De)limitări.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-butnaru-0037717/poezie/13983294/delimitari

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.