Lacrima de frunza, dor de val...

Sunt frunză geamana cu tine

Si pomul ne e mamă!

Dar ce pacat ca-n viata asta

Tot dorul se destramă!

Aceleasi doua strune suntem

Vioara ne desparte...

Si dorul doare, dar, ma iarta!

Noi nu suntem departe!

Noi suntem doua valuri pline,

Ce-si cauta uitarea,

Sperand ca-n vis si-n amintire

Gasi-vor alinarea.

Si noi, chiar suntem doua lacrimi...

Obrazul e... acela...

Doar c-am uitat prin care patimi

Pierdut-am mangaierea...

Dar despartire nu exista

La suflete pereche!

Doar poate-o-nstrainare trista,

Cu iz de fruza veche...

Mereu canta-va o vioara!

Sttt! Taci! Ascult-o-n suflet!

Asculta dorul ce-o doboara

Si-i sangera in cuget!

Mereu va astepta ea valul!

Ea, tarm pierdut prin viata...

Tot cautandu-si idealul

Si nefacandu-i fata...

(Pierdut-am diacriticele pe drum... Dar ce conteaza o virgulita sub un t sau o caciulita pe un a, atunci cand din inima dai si cu suflet daruiesti?)