Poezie
Satule, măi satule!
în grai bănățenesc
2 min lectură·
Mediu
Satule, măi satule!
Satule , ți-aduni tot neamu
Cobori valea șî sui gealu
Șasă străzi, înțălenice
Dă neamuri vechi, dăruice.
Satule, vestâtă-i glia
Ai primit, în dar, mândria
Pusă-n hârburi mici șî sfince
Ca să ne-aducem amince.
Dacă dai adânc cu sapa
Hârburi mulce, scoace apa
Lăsace cu jurământ
Dântr-al Daciei pământ.
Satule, dân viță scumpă
Ai crescut cu dor dă muncă
Prețuind prin acest dar
Meșceșugul dă olar.
Șî dân vremuri milenare
Ai păstrat roata dă oale,
Ai făcut oale pră roată
Cu mândrie-agievărată.
Lângă bușul argilos
Ai lăsat clăbățu jos
Șî ce-ai închinat, ghingind
Ca pr-un lucru sfânt slăvind.
Șî ce-ngeamnă să nu uiți
Că pră roat-ai fost desculț
Cu mâinilii-n buș șî-n apă
Când dă gier, pământu creapă.
Când pră roată oale cresc
Frunțâlii să descrețăsc
Șî prân gândurile bune
Olaru, viață le pune.
Viață, dân viața lui
E doru olarului
Pus în slujba celor mulți
Cu mâni uge șî dăsculți.
Dar când ușa să dăschige
Dân cuptoru care frige
Scoace cu multă migală
Câce-o oală, câce-o oală...
Le zâgeșce jos pră vatră,
Celor care vin le-arată
Rodu muncii înfrățit
Șî zâmbeșce, mulțămit.
Satule, ai fost vestât
Cu arta dă olărit,
Dar cortina o fost trasă
Dân olari, sunt numai oasă.
Stau dă pază-n lutul moale
Întră cioburi șî-ntră oale
Ca-n leagăn cu vise mulce
Somnul, să fie mai dulce.
Dân neamu care ce-ai tras
Num-un olar, o rămas
Ca să ducă cât mai poace
Arta d-olărit, s-arace.
Când să suie sus, pră roată
Să spună la lumea toată
Că-n tri văi, tri gealuri mari
A fost , un sat dă olari.
001264
0