Poezie
FȚL
1 min lectură·
Mediu
de multe ori îmi țineam fața
între palme
jelindu-mi nimănui
nemulțumirile
de m-ar fi auzit careva
sigur și-ar fi făcut idei stranii
despre integritatea stării mele psihice
lumea vede ceea ce vrea
chiar dacă indiciile vizibile
unidirecționale
spun cu totul altceva
să-mi văd toate fețele
m-așez între două oglinzi
camera de luat vederi înregistrează
să mă pot examina
după filmare
vorbească lumea cât o vrea
prietenilor ce-mi zic
ești așa
nu le zic ba
ci doar
aveți dreptate
filmez încă o dată
și încă o dată
și...
poate reușesc
să-mi văd fețele
văzute de criticii mei
001.393
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Miclăuș Silvestru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 96
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Miclăuș Silvestru. “FȚL.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14087782/ftlComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
