Poezie
negReal
1 min lectură·
Mediu
și azi
ca salahor
praf
sudoare
după prânz m-arunc în pat
una din muștele parcate pe tavan
mă place
se dă la mine
o primesc așa
cu palmele deschise
mi s-a pus pata
pe ea
e bună
ca un pilot experimentat
din aviația militară interbelică
ocolește rafalele instinctive
dezlănțuite împotrivă-i
nu-i chip
nu scap de ea decât
sub duș
mă prinde-un pui de somn
după
și ea
de nas
mă pupă cum vrea
îmi dau palme
ațipit
fără rost
n-o nimeresc
sfertul de siestă trece
afurisita
se ia după mine
și-mi zic
îi vin eu de hac
nu dau din mâini
doar din picioare
până la mașină
intru eu
intră și ea
mă bâzâie încât
laud toți sfinții
până în parcarea neasfaltată
a șantierului
parchez la soare
ies în grabă
o încui înăuntru
târziu
o găsesc pe bord
cu cracii-n sus
răutăcios
am zis
așa-i trebuie
001.220
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Miclăuș Silvestru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
Miclăuș Silvestru. “negReal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/14080716/negrealComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
