Poezie
Smărăndel
1 min lectură·
Mediu
ăsta-i numele meu
nicidecum nu vreau să-l schimb
din respect pentru nașii mei
în primul rând
mi l-au ales
greu mi-am găsit consoarta
am cotrobăit lumea-n lung și-n lat
până am aflat-o pe Smaranda
într-o șatră dintr-o țărișoară
caldă colindată când la noi
era iarnă
nunta am făcut-o în aer
liber la iarbă verde
nenumărate corturi împrejurul poienii
un cort mare-n mijloc
tăiată de-un pârăiaș hațegan cristalin
aurarii au venit în număr mare
s-au scurs anii ca
nisipul prin sita căutătorilor
trăiesc liniștea bătrâneților
între Pensiunea Șura și
Restaurantul Gira într-o vilă
țigănească ce-i drept
pe placul soției mele arhitect
fără școală a dat sfaturi celui
cu diplomă plătit anume
Smărănduco
mă uit la meci
adu-mi semințele
cele prăjite cu sare
o cană cu vin fiert
ș-o cafea
că-i lungă partida
cum nu
de-ndată
omor musca
ție-ți fac rău muștele
bați din palme
cum bat boxerii-n ring
cu pumnii mâine îți fac rost
de-o paletă potrivită
001.163
0
