Poezie
buchetieră
2 min lectură·
Mediu
fiecare dintre noi s-a bucurat
se bucură
s-ar bucura
de primirea unui buchet
nu doar florile
pot fi unite în
buchet
din beciul amintirilor
scot buchetul aromelor vinurilor părinților mei
mai ales pe cel al bunicului din partea tatălui
care mă făcea să inspir până la saturație
aerul cuibărit peste vinul din pahar
cu nările nesătule exclamând
cu gura-mi zâmbitoare-nchisă
îmmm
destul de sonor
să fiu auzit că apreciez calitatea mărfii
n-am stare
înainte de-nsurătoare
neliniște
nesiguranță
nemulțumire
buchete speciale
cadou de nuntă
din partea bunicului
două butoaie de
20 de vedre fiecare
alb și negru de Tohani
starea de veghe asupra grijilor
mă menține într-o alarmă obositoare
aș vrea să arunc buchetul grijilor
cum aruncă o mireasă pe al ei
după petrecerea nupțială
și să primesc recompensă
o ploaie cu stropi de miere
ori de ciocolată la 31 C°
prezența unui buchet este
dovada manifestării bucuriei
nu în cazul florăreselor
când le rămân o sumedenie de
buchete nevândute
petale și frunze ofilite le amărăsc
nopțile insuficient de lungi
pentru dorita odihnă
drăgăstoasă
fără milă comercianți
en-gros-iști
falși florari
la închiderea pieței
la spartul târgului
toacă-n zeci de bucățele
florile minunate
rămase fără admiratori
de le-ar abandona
naibii
la umbră
să le pot găsi încă vii
le-aș prelungi viața
o vreme
printre ghivecele amabile
ale terasei mele ospitaliere
e scumpă apa
și viața
001.157
0
