Poezie
unDUIOS
1 min lectură·
Mediu
n-o fi spus nimeni pân-acum
înfierbântat fiind de necazurile zilei
mă pot răcori mergând cu picioarele goale
pe terasa răcorită de-o ploicică
ori cu furtunul
sigur
un duș rece răcorește sângele aprins
de ura cretinului ce face pe deșteptul
stând cocoșește dinainte însă nu
se face dreptatea cu forța
asta dintotdeauna
cel ce apelează la forță
e un tâlhar nesătul
avar
mereu nemulțumit că nu are
ceea ce are cel din fața lui
de lângă el
simțim unduirile răzbunării
tulburându-ne tărâmul conștiinței
mare nevoie-i de chibzuința
greu de pus în practică
am fost învățați că și numai a dori
un lucru cât de mic al aproapelui
ne face nedemni
schimbătorii ca vântul
hoinari pe valurile nehotărâte
ca dopurile de plută ale sticlelor
purtați de unduiri
sunt mulțumiți
indiferent unde ajung
duios e glasul oricărei mame
când deșiră firul sfaturilor
redepănându-l apoi
pe ghemul celor șapte ani
al fiecăruia dintre fii în parte
duios glasul mamei pe-nserat
îl ascultam și eu cu mânuțele-mpreunate
până ochișorii primeau pânzele viselor
copilăria
nevinovata
încă-i vie în cămările codificate
ale memoriei
001.205
0