Poezie
… prima zăpadă
1 min lectură·
Mediu
când cade prima zăpadă a iernii ne minunăm
de parcă n-am mai fi văzut-o niciodată:
e albă, pufoasă, frumoasă, imaculată
și parcă, sau sigur, nu găsim cu ce să o asemănăm.
zâmbesc spre cer, de fapt… la nori. privirile-mprejur
le răspândesc spre desfătarea întru suflet;
mă mișc încet, ca un copil… atent la umblet,
să nu deranjez fulguții cu deșiratul-lungul șnur.
m-aplec și iau în palme c-o mulțumire ne-nțeleasă
o mână de zăpadă ca pe-un gingaș puișor;
căldură-asupră-i suflu… se preschimbă-n dor
de glie. și profit… cu apa ei spăl fața mea voioasă.
normală binecuvântare și-n același timp divină.
sub stratul de zăpadă este totul conservat,
în așteptarea primăverii când, eliberat,
va-ncepe-o nouă viață-nsuflețită de Soare și lumină.
004.485
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Miclăuș Silvestru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Miclăuș Silvestru. “… prima zăpadă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/13963038/prima-zapadaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.