Poezie

Pălăria-n țeapă…

1 min lectură·3 noiembrie 2010

Mediu

Într-o zi o pălărie

de pe capul unui mort

ridicată de-o rafală

se trezi fără confort

și lăsată-n... vârf de țeapă;

cugeta: bine-o să-mi fie,

n-o s-ajung și eu în groapă.

Postul de sperietoare

e-acceptat... făr* vreun crâcnit.

Neagră-i și atrăgătoare...

deasupra-i au și sosit

două ciori gălăgioase

ce-o credeau plocon curat.

Vai de penele lucioase!

Ghinionu-i pentru-aceea

repezită pe mijloc;

iute-și reluase zborul,

dar simțea-n picioare-un foc.

Înțepată ca la carte,

croncăni pe limba ciorii:

„las’ pe alții să te poarte.”

Cioara cea rămasă-n urmă

speriată de-acest fapt,

fiecare ziulică

ocolea să facă zapt

orice lucru omenesc,

încetă să mai cuteze

a-și dori plocon mintesc.

Un alt vai... de pălăria

ce scăpase de-ngropat;

cugetându-și bunăstarea

adevărul i-a scăpat:

potrivit pentru-a sa teapă

e doar capul de om viu

nu vreun cui și nici vreo... țeapă.

001.691

Miclăuș Silvestru. “Pălăria-n țeapă….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miclaus-silvestru/poezie/13959551/palaria-n-teapa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.