Poezie
Sărăcie… viață grea
1 min lectură·
Mediu
în sat n-aveau la ce să mai rămână
puhoiul nemilos cu-a lui furie le-a răpit
și casa și pământul de nu le-a mai rămas nimic
câțiva miloși le-au oferit cu dărnicie ajutoare
cei mari în drepturi la putere-au tot promis
un alt teren și-o casă din fondul primăriei
sătui de așteptări deșarte luni în șir
au hotărât să plece spre-un oraș cu toată-averea
șapte prunci căruța și-o mârțoagă amărâtă
s-au stabilit la margine de un oraș
într-o baracă ridicată peste noapte
din grinzi și scânduri bătute-n grabă-n cuie
de dimineață pleca tatăl cu-o desagă-n spate
și răscolind gunoiu-n tomberoanele de tablă
bucăți de pâine aduna să ducă pruncilor ca hrană
spre seară iar pleca la spartul pieței pentru fructe
unde se-arunca din marfa bună nevândută
a sa desagă devenea asemenea tarabei cu de toate
pentr-un bănuț făcea cărăușie când rar era nevoie
de muncă nimeni nu gândea să îi ofere un post sigur
ducea de ani de zile-n sărăcie… viață grea
baraca cea de scânduri astăzi nu mai este
au demolat-o vrednicii edili lipsiți de caritate
cei doi cu șapte prunci încă își caută o țară
001.977
0