mizilicul... de azi

Sunt cam mulți cei ce bat câmpii Cu idei extravagante De scrântesc și mai mult tâmpii Prinși în faze delirante. Cu minciuni și vorbe-aiurea Tâmpii sunt purtați oriunde, Li se dă imbold securea Și-adevărul li se-ascunde. Ridicat în slăvi e tâmpul, Lauri i se pun pe frunte; Tot degeaba... e ca dâmbul... Pietre multe și mărunte. Stăpânit e de-a sa sine Și-i încurajat de gloată, Nu mai simte nici rușine Iar pătratu-l vede roată. Vorbele ce-i ies din gură Nu mai au demult vreo noimă; Detașat e de cultură... Ce-a rămas din el... e-o moimă. Zic un NU clar, categoric, Vorbelor de-încurajare; Orice ins fantasmagoric... Fie apt... de corijare! N-o să-l poată-întoarce nimeni, Vraci, nici leacuri și nici popii? Neuronii i-s toți rumeni, Copți la focul ce-a ars snopii? S-au înființat implanturi...! Ce nevoie-avem de creier? Facem tot să stea pe canturi? Ducem viața unui greier?