Văru’ nostru...

Mare iscusit în toate văru’ nostru Gogu lu’ Gogolan, Nu muncește toată ziua dar e putred de bogat; Învârte... doar capul dinspre stânga înspre dreapta Și dinspre dreapta înspre stânga. Rar, mai strigă alene Către zilierii lui bine plătiți din banii statului degeaba „Băăă…, ț-ai pierdut mințile. Sparge cum te-am învățat Că de nu… vrei să mă ridic la tine? Sparge-o odată!” Toți ascultă de el ca și cum ar fi el calul breaz cu stea în frunte, Cap de turmă căruia nu-i place galopul cu tropotitul normal. Preferă doar săriturile peste garduri și pârleazuri doar de când Nu mai e întreg la minte. De-atâta bine, calcă numa-n străchini. Vrea să se trateze dar n-are scăpare decât cu zeama de clopot. A scormonit Pământul să-și caute verii doar ca să le strângă mâna Înainte de a se scurge zeama din clopotul cel mare al țării; Pe mine m-a găsit tocmai când bătătoream asfaltul pe autostradă. Avea în mână două lumânări neaprinse încă vreodată. M-a oprit din muncă, Mi-a zis: „aprinde-le. Ia una tu, să fie de sufletul meu. Una o iau eu, Să-mi fie lumină. Aud clopotul și-începe să plouă zeamă de clopot!”