Durerea atroce a ființei

Încerc, încearcă ochii mei bulbucați să țină pasul cu rândurile alerte de sub luciul pixului contaminat-gripat. trag în piept puținul aer ce-mi trece prin nările furibunde. tot ce simt, când simt, este mirosul verosimil și flagrant al mucilor în haină verde de frunză de brad. deodată șiroaie, puhoaie năvalnic se scurg de spermă-sămânța bolii covârșitoare. batista, cu aspect de pungă colectoare e dusa la nas de mâna tremurândă. dar ce se-ntâmplă? o scoarță centimetrică se desprinde din aria cutanată muribundă. convulsii și tuse puternică.... și iată, năvalnicul strănut e-n apogeu prin stropii violenți boala își trimite ambasadorii-viitorii locatari ai viitoarelor voastre cadavre. migrena diabolică mă-mpacă cu moartea dar moartea nu-nseamnă durere mort sunt eu, căci boala e vie... ironicul grotesc acum îl observ șocat: această pagină are pe verso cântul: GAUDEAMUS IGITUR Text scris într-o perioadă cruntă a sănătății.