Poezie

Zâmbitorului

1 min lectură·14 octombrie 2010

Mediu

Un bebe, ce s-a născut zâmbind

în timp ce toți ceilalți plângeau, fireste,

în timpul vieții , la orice necaz râzând

spunea că totu-i trecator, deci omeneste!

Când casa i-a luat foc , el nu cu disperare

mi-le-a vorbit vecinilor, ci firesc și conștient,

și doar zâmbind privind atent spre soare,

gândi că de era noapte, lui Hades i-ar fi fost client!

Sau când s-a însurat, femeia ca...femeia

mai călca puțin prin străchini, poate inconștient,

dar el zâmbind a râde, vedea că lighioaia

credea că-i amețit, nu doar încornorat sau neatent!

Ea azi cu unul, a doua zi cu altul

într-un final plecând l-a părăsit!

dar el zâmbind ca nimeni altul

stigă în gura mare :viață am revenit!

001.237

Maxim Vasile paul. “Zâmbitorului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maxim-vasile-paul/poezie/13957073/zambitorului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.