Poezie
scrisoare postuma
2 min lectură·
Mediu
si cum spuneai…
nisipul fosnea crinolina de piatra
si trupul ascuns parguit
dormea cu petale mari albe
acoperindu-i visele
de la un capat la celalalt.
draga mea…
iar cand noaptea dadea buzna,
piatra credincioasa se crispa nestiuta
strangandu-se in jurul odorului sau
inca preconstient .
drago zidita si ferecata,
faur de chei,
sol de aur,
vistiernic de intuneric,
cum iti sadesti tu intelesurile
in obiecte
crapandu-le cu truda
aparentele?
n-am uitat cum struneai demonii la pas
avand grija sa nu se impiedice in haturi,
sa nu-si ranesca,zburand,
fragilele talpi de cristal alburiu,
in frunze de palmier neatente.
plana o metafora tacuta
deasupra capetelor noastre incalcite in vise.
si demonii
vegetau absenti ca sunetele ascunse in scoici.
doar cu inima de veghe
la desfasurarea aceasta liniara
de saruturi caste .
nimic nu putea sa perturbe
echilibrul straveziu al dupa-amiezelor
neconsumate.
in timp ce alge verzi asteptau
o tensiune sa le indrepte buclele
si nimeni nu se impiedica de indoieli sau de larma,
totul era linistit si etern.
precum moartea
neasteptata.
Imi spal creierii cu dusul
dupa ce m-am tras
de urechi jos din vise macabre,
intr-o realitate debordant juvenila,
seaca de atatea ineptii,
vesteda ca ochii orbilor
falsi din metrouri.
dau din picioare pe marginea mesei
raschirat si hamesit. nu ma gasesc
in privirea femeii mereu alta,
nu mai tremur!
amintirea dusului matinal este eficienta.
in fond sunt doar un morman de tesuturi
aranjate cu-n prost gust ritos si penibil…
life is a funny place…
apoi ma spal pe dinti,
toata fierea mi s-a strans in cerul gurii.
002.686
0