Poezie
Castelul
1 min lectură·
Mediu
Se - așterne vremea - n pletele cernite ,
Cărările de vis adorm în vale ,
Iar anii , cu paftale aurite ,
Doinesc a pribegie prin anale .
Castelul mă privește în tăcere ,
Parcă ar vrea să depene , sfios ,
Povestea lui urzită din mistere ,
Dar clipa - mi ține calea cu folos .
Trăiesc cetatea - n zori de dimineață ,
Solidații lui Atilla torc legende ,
Și raza de lumină mă răsfață ,
Udine ! - cu trecu - ți glorios .
001.508
0