Logos

Aveam odată un obicei foarte curios, să citesc mai multe cărți în același timp, erau deschise cinci lucrări consacrate: Morfologia religiilor de Eliade, Istoria religiilor, tot a primului, Viața lui Iisus de Giovanni Papini, Istoria culturii și civilizației de Ovidiu Drimba și Dialogurile lui Platon. Toate le parcurgeam cu glas tare, încât un vecin mă întreba dacă dau meditații acasă. Îmi dădeam ore singur, dar aveam o plăcere să citesc de parcă aveam în mine pe Învățător și primeam lecții pentru drum. Sunt unul dintre cei care a fost botezat cu harul lecturii, de multe ori nu-mi vine să cred cum în școală nu-mi trezise nimeni interesul pentru lectură, doar când am găsit cărți considerate de cenzură nepotrivite pentru educația de atunci, am rămas aplecat peste file deschise ca niște aripi în gândirea mea. De la Eliade i-am citit și pe Frazer, Dumezil, Max Muller, ca să cuprind exprimarea religiosului prin mai multe viziuni, dar citeam și Istoria antică a evreilor, grecilor, egiptenilor, perșilor, romanilor să merg la sursele timpului. Acum poți să găsești mult mai ușor cărți, dar nu mai văd interesați cum eram în vremea curiozității nesecate a anilor fără tablete, net, smartphone, iphone etc. Chiar și acum, poți să studiezi cu glas tare și să înregistrezi, o bună metodă de studiu. Apoi, în liniște, să te asculți. Avea Eliade o teamă privitoare la civilizație, spunea că Occidentul va intra într-o criză spirituală, abandonând credința creștină, în așa stare distructivă, barbară, încât nu-și va mai putea regăsi pacea. Construcția unei civilizații se face pe un echilibru spiritual, când oamenii refuză cunoașterea, dialogul, fără să-și dea seama intră într-o spirală a violenței. Ori, regimurile dictatoriale asta își doresc, oameni inculți, fără convingeri spirituale, credință, ca să le fure votul într-o mimare a democrației și apoi să le calce peste nevoile fundamentale, libertăți și năzuințe. La puțin timp, Eliade își vedea viziunile cum prindeau contur, fascismul și comunismul mergeau pe otrava ateismului, barbaria care zguduise civilizațiile apuse se ridica din nou. Ne-am trezit în scene dramatice, cu greu omul și-a mai intrat în spirit. Dumnezeu era înlocuit de portretele dictatorilor, lumea coborâse în sclavia armelor. Asta era lumea barbară, care a dat foc cuvântului și de care nu ne mai vindecăm, se vede.