O iubire imposibila

Nu mai am cuvinte de iubire daca anotimpurile sunt doar patru; degeaba plutesti sub pasii mei; eu frunze spre moarte le-am strivit si nu le-am stiut durerea decat atunci cand singur ramas, mi-am auzit urletul in spargerea lor glaciara. De-as numi iubire ce-am avut, de-as numi macar ceva, acel ceva ce-ti schimba destinul, daca exista, m-as putea considera un nul visator pentru o cauza demna de marile creatii literare. Cand tot cea ce iubesti se intoarce ca un tarnacop in haul sperantei ca poti fi iubit asa cum… nici macar comparatii nu-si mai au locul; pur si simplu iubit, cat sa fii mutumit ca existi, ca exista un analgezic suficient, care sa-ti faca viata suportabila; atunci se naste eterna, reala si adevarata iubire imposibila. Si cand aschii de iubire, sau ce-or fi, de-ti dau senzatii de ultima traire, strapung fundalul frumos al imaginatiei, dau de oglida, nici visul nu te mai poate scapa de cosmarul fiintei tale egoiste, iubind de dragul de-a iubi. Iubirea nu se-mparte cu nimeni, e de sine statatoare; un lac strapuns de sentimente, la care doar privesti fara sa pescuiesti.