Zanotti

O sa vina o vreme în care ai sa te ineci în boțitura ființei tale și am sa te las în pace, nu dintr-o răzbunare pe care știu ca ți-am promis-o, ci din ințelepciunea învățata, mai ales, de la tine. Voi fi aproape de vomitatura vintrelor tale și o sa-mi feresc pantofii, abia cumpărați de la Zanotti. Iți voi privi strâmbata ființa chinuita de boala și-ți voi zâmbi tihnit mâncând un biscuite. Mâncat de cancer pulmonar, mi-oi aprinde o țigareta de foi, a carei fum îl voi varsa către tine, în patul tău ultim. M-oi privi un pic în oglinda de inox ce-o port mereu, astfel încât sa ma vad pe mine, cel încă viu, și pe tine aproape ștearsa, ca intr-o poza Kodak. Vedea-voi chipul tău dus, sărutat de buzele-mi mâncate de-atâta nespus...Ți-oi săruta și ochii cât sa-ți sorb amintirile; te-oi dezveli de albul învelit, cât sa-ți vad paloarea.