Vis

Intre noapte si zi, mi-e somnul, la un gand de cer, la doar o privire de sfarsit. Se deschid usi umflate de aburul greu vinetiu, imbracat in vesnicul cenusiu al misterului. Gasesti, un preamult viu colorat de peisaje si persoane, carora nu le gasesti sensul, dar pe care le imbratisezi plangand. E totul perfect cat sa-ti dai seama, ca de fiecare data, totul se va finaliza tragic in momentul trezirii in vis, al constientizarii, cand iarasi nu mai poti respira printre actorii ce joaca rolurile sentimentelor tale ori a trasformarilor tale chimice de peste noapte. Iti vezi parintii spulberati de-a ta manie, iubita de la piept in vreo curva vazuta acum zece ani, frunza de toamna ruginie se transforma in lama ce-ti taie jugulara. …Si mori usor cazand in abis, mereu trezindu-te la sfarsitul abisului, cand iar o iei de la capat. Cand caderea nu se mai termina, incepi sa te stingi si-n cel mai bun caz te trezesti cu adevarat in spasme destul de infricosatoare. Inseamna ca ai avut o pauza de cateva secunde a batailor inimii. Te obisnuiesti si cu asta in timp; ideea este ca nu trebuie sa mori in vis, chiar de-ar trebui sa-ti faci aripi in timpul caderii. In vis o poti face!