Revelatia

Revelatia! Sunt ceea ce nu mi s-a spus: un glorios sfarsit, un nou nascut; nu-mi apartine viata, nu sunt un intreg fara de-a vrea; nu-mi apartin si nu ma recunosc; Un pic din jumatatea ce a supravietuit, mai mult din cea moarta, te stiu, te vad si te suport, oricine ai fi, imi dai speranta pentru ziua de ieri cand am murit si flori multicolore mi-au ametit uitarea. Mi-am inclestat coltii in credinta, pana cand mi-au sangerat ochii sub propriu-mi cadavru. Nu-I Dumnezeul mai mare, nici pamantul mai moale, doar sfarsitul e mai tare sub acelasi clar de Luna, daca nu e ceata. Daca mi-e vorba pe-nteles, e ca lumina ce-o sorbi sa nu-ti raneasca ochii. Si crud, amar asa cum sunt, e tot ce poti spune despre mine! Dar poate nici macar nu ne-am iubit, doar Luna de veghe ne-a fost pentru ziua de ieri. Nici macar nimicuri nu ne leaga; esti atat de putina in oceanul ce sunt; prea multa in ceea ce-am fost când mi-ai secat fiinta. Nisipul ce-l scuip e fundul oceanului secat de tine, iar ceata din jur e parerea de maine. Doar insetata dorinta e-aceeasi, ca moartea pagana prin vieti, doar tu esti aceeasi in lumina ochilor mei stinsi. Mi-am amintit prea mult de tine…incep sa uit ca te-am vazut; nici ochii nu-mi plang, doar carnea urla pe mine ca nu te-am revazut. Si daca stele-mi mor in ochi, e ca lumina lor tarzie , sa-ti lumineze fata(fiinta)!