Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

beznă

2 min lectură·
Mediu
am căzut iar în beznă
ultimul fir de lumină s-a rupt
și n-am mai avut de ce să mă mai agăț
după ce s-a închis trapa
respir greu
suport frigul
și nu strig după ajutor
ci mă uit în sus să văd dacă bate cineva mai întâi
ultima oară când am fost aici am scrijelit ceva pe perete
și acum încerc să-mi dau seama ce era pipăind literele
dar nu reușesc
așa că încep să scriu altceva
filosofii pentru nimeni
poezii pentru orbi
în liniște gândurile își găsesc sigure vocea
și nu mai au nevoie de mine să le articulez
așa că vorbesc între ele
și se ceartă
sau se iubesc
apoi pleacă
acum chiar că am rămas singur
dar mi-am amintit ceva
mi-am amintit pentru ce am scris în perete data trecută
pun piciorul pe o literă din ultima strofă și mă împing
apuc cu mâna alta din strofa a patra și mă trag
ajung la strofa a doua, obosit
apoi la prima
și de pe primul vers împing trapa cu ultimele puteri
sunt orbit de lumină, plâng de fericire
și mă ridic
lăsând scara aceasta pe care poate o s-o mai folosească cineva
să se ridice
și să iasă din beznă
001.174
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
203
Citire
2 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Florea. “beznă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-florea/poezie/14100788/bezna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.