Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

De ce trăim?

2 min lectură·
Mediu
De ce ne naștem? De ce trăim? Ce te face să te trezești în fiecare zi? Știu, nenorocitul acela de ceas care sună când era somnul mai dulce, dar mai este ceva. Sau ar trebui să mai fie. Fata lângă care te trezești... Da, mulți se mulțumesc cu asta. Lume egoistă, ego-centrică. Ce se întâmplă cu restul? N-ar trebui să fie fericită toată lumea? Ba da, dar nu se poate. Nu doar din cauză că nu este mâncare bună pentru toți, ci pentru că unii sunt fericiți când îi văd pe alții suferind. Putem să îi împăcăm pe toți? Nu. Nu pe cei care există acum. Am putea însă să creăm o altfel de lume. O lume în care copii se joacă împreună, mănâncă împreună, învață să socotească nu cu numărătoarea, ci cu stelele de pe cer. Astăzi ei sunt învățați să facă bani, conform modelulul american de \'succes\' care se răspândește în toată lumea. Li se dau bomboane să le vândă. Fiecare mânâncă din pachetul său și trage cu ochiul la colegul să vadă dacă el are ceva mai bun. Nu că i-ar face poftă, dar n-ar vrea să se spună despre el că are mâncare \'jaf\'. Dacă ai idei interesante, nu cumva să le împărtășești altcuiva. Fii primul care profită de pe urma lor. Fă un plan de afaceri confidențial cu care să obții un credit și să dai lovitura. Fă un patent pe ideea respectivă. Este ideea ta, restul ar trebui să plătească dacă vor să o folosească. Bani și iar bani. Dacă lumea o ține tot așa, în curând se va ajunge la situația descrisă la adresa www.gnu.org/philosophy/right-to-read.html Gândiți-vă la acea povestire. Luptați pentru a le asigura copiilor voștri nu doar bani, ci și libertate. Nu sunt bani pentru toată lumea, dar libertate este. Libertatea de a fi independenți, de a comunica, de învăța, de a se bucura de artă, de a se gândi de ce ne naștem, de ce trăim.
013.822
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
325
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Andreiana. “De ce trăim?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-andreiana/jurnal/186263/de-ce-traim

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@felix-nicolauFNfelix nicolau
cred ca mai bine il pui la personale, ca sa iasa de la atelier. E doar un impuls, nu te enerva
0