Poezie
De vorbă cu moartea,
De vorbă cu moartea,
1 min lectură·
Mediu
De vorbă cu moartea ,
Era într-o noapte înstelată ,
Stăteam pe-o bancă în cimitir.
O doamnă în negru îmbracată ,
Mă întreabă de ce oare eu ma mir.
Mă uit la ea , o studiez si o privesc.
Ca dintr-un vis odată mă trezesc.
Și nu-i răspund,dar mă gândesc,
De ce eu oare trebuie ca să-i vorbesc?
Și grabnic gândul meu î-mi zboară ,
La moartea ce mă caută iară .
Și-mi zic în gând cu vocea tremurată,
O! cât de frumoasă ești tu doamnă îmbracată.
Se uită lung la mine acum si tace,
De parcă ar vrea în grabă să mă înhațe.
Cu măna întinsă spre mine tremurând,
M-ar vrea acolo langă ea-n mormânt.
O! moarte cât de neagră și urâtă ești
De ce la tine atât de tânăr mă dorești?
Te rog fă-ți milă si mă lasă să trăiesc,
Și vin-o să mă iei atunci când eu îmbătrânesc.
La tine în fiecare zi tu iei,
Bărbați, bătrâni ,copii și chiar femei.
Dar de odată zorii zilei se ivesc ,
Din visul negru și urât eu mă trezesc.
dodorel62 - Severin
001.864
0