Poezie
Sa ne ascundem ...
(Bucuresti, 1999)
2 min lectură·
Mediu
Sa ne ascundem, departe, iubite!
Departe in noi, departe de noi - chiar acolo!
Caci e cu rusine - cuvinte ranite,
Ca lumea sa afle ca nu suntem solo!
Nu trebuie omul sa stie iubirea
Si nici cersetorul, nici crudul savant
Nu vada amorul, nu vada zidirea
Ce leaga cu lanturi, amant de amant ...
Nu zimbet-lumina, iubite, ci masca
Purta-vom de-acuma, cu teama, mereu!
Vom fi ca cireada iesita sa pasca -
Nu stie strainul: esti tu ori sunt eu ...
Nu-i voie a sta impreuna deloc,
E legea pagina din tirgul de-aici.
Mai bine cu totul sa ardem in foc
Decit comentarii de la biete furnici!
Cu chipul ca Timpul voi trece pe drum
Lasindu-ti mirarea - stapina, cadou.
Ce vrem a fi stinca sa par-a fi fum
Si tot ce e trainic - o coaja de ou ...
Pititi inauntru, catind doar soroc.
Secunda-i imensa, iar orele-s mici ...
Priveste in tine si-arata-mi un loc
In care sa dorm, cu cei sapte pitici,
Eu, alba mereu, ofilita-n adinc.
Zapada - ca mine, lumineaza fricos
Desaga-mi cu suflet, atirnata-n oblinc ...
Paseste departe Unicornul frumos.
De teama de ceilalti - de teama de Eu
Te-ascund, ramasita-n unghere de noapte
Si-as vrea sa ramii - tu - luceafar mereu,
Chiar luna de nu-i, cuvintele-s coapte ...
Nascuta fusei, ori poate nu inca?
Privirea-ti ma arde in pieptu-mi incins,
Dar nu pot sa spulber o spaima adinca
Ce trece spre tine, biet vultur atins ...
Veni-va timpul, Doamne, iesind din intuneric,
Sa-mi fie doar lumina vecinic ascunzis?
Sa nu mai port pe umeri acest pamint himeric
Al fricii si-al terorii iubirii pe furis?
..................................................................
Oare-om mai stii, atuncea,
Iesind de sub pamint,
Uitind sa ducem crucea:
Oare mai esti? Mai sunt?
002903
0