1119

Pentru a mia o sută nouăsprezecea oară, Candelă pâlpâind în noaptea lung-lăptoasă, Luna smerită, cuviincios se strânse-ntre nori Privind neutru Forfota mică din oamenii mari și subțiri și ușori, Ce-și prind capetele, urechile, gândurile, Inimile drepte în saci de rafie multicoloră Cu miros fragmentat de contur de gutuie albastră. De octombrie. Acele gutui albastre rupte din oameni, din copaci, din aer, din pervazurile albe de fereastră cuminte, Gutuile albastre desperecheate de bobocii verzi, bobocii galbeni, de macii roșii iubitori de soare. Acele gutui albastre ne-nțelese, Rostogolite din cutia milei, Dintre părinți, dintre soții și dintre galbeni, Rătăcite din panerul tuturor gutuilor cumsecade de galbene, De fără de griji, Panerul gutuilor galbene perfect catifelate și perfect iubite. Iar ploaia cădea...