Poezie
Miraj
4 min lectură·
Mediu
Vorbește încet… n-aș vrea s-aud cum glasul tău
Trezește timpul. L-am adormit cu greu…
Atâtea vieți mi-au trebuit să-l înțeleg
Și-atâtea limbi a trebuit să-nvăț ca să-l adorm…
Privindu-l cum zace, i-am rupt mai întâi clipa…
Inocentă, caldă, îndrăgostită… credeam că mi-e de-ajuns…
Eram eu și clipa mea, pe care o aprindeam
Când aveam nevoie de inocență, căldură si dragoste…
Dar focul ei murea prea repede…
De câte ori s-aprinzi o clipă într-o viață?
Și ce fel de viață era aceea făcută din clipe,
Din flori care înfloresc și se ofilesc în același timp?
Lumea mea, devenită scânteie,
Se îndrepta spre un sfârșit
Pe care nu eram pregătită să-l cunosc,
Pe care nu voiam să-l văd.
Așa că i-am rupt timpului ziua.
Și o lumină puternică m-a pătruns
Până în adâncul sufletului.
Odată cu ea, am descoperit soarele,
Cu răsăritul si apusul său...
Un răsărit copilăresc, plin de speranță…
Un apus dansând în culoare, ce strângea în el
Viata și moartea, cuvântul și tăcerea.
Am descoperit noaptea, cu poveștile ei,
Cu miile de stele care își făceau împărății
În sufletul meu...
Mi se părea că n-aș putea să cer mai mult.
Dar aceeași zi însemna
Același răsărit și același apus…
Și pe măsură ce le vedeam, farmecul lor dispărea
Arătându-mi înainte nimicul.
Un nimic cu care nu m-aș fi putut împrieteni niciodată!
Și astfel am început să rup mereu o altă zi.
După fiecare apus, un alt răsărit,
După fiecare răsărit, un alt apus.
Și am fost multă vreme fericită
Privindu-mi soarele trezindu-se și adormind
Numai pentru mine…
Până când, într-o zi, privind la timp,
M-am îngrozit! Era bolnav!
Eu îl îmbolnăvisem! Eu, cu frica mea de sfârșit,
De nimic, de moarte!
Eu, cu fiecare zi ruptă, cu egoismul meu nemăsurat,
Cu goana mea disperată după iluzii!
Eu îmbolnăvisem timpul!
Ce tristă imagine în fața mea…
Întins peste pământ, privea la mine
Cu ochii înfundați, cu zâmbetul șters…
Nu mă învinovățea… părea obișnuit cu asta.
De parcă au mai fost și alții înaintea mea
Care au făcut la fel.
Și alții care deveniseră, ca și mine,
Asasini, nemernici, pierduți...
Am încercat sa îl salvez!
I-am spus : „o să-ți aduc zilele înapoi!
Îți voi aduce fiecare clipă, fiecare minut,
Fiecare oră! Vei deveni ceea ce ai fost dintotdeauna!”
Am încercat să-l salvez!
Dar, vai, ce crunt adevăr mi se arăta…
Clipele nu mai puteau fi aprinse,
Zilele nu mai puteau fi aduse înapoi!
Și timpul era din ce în ce mai bolnav!
Și nimeni nu mă ajuta,
Toți mă învinovățeau și mă pedepseau
Prefăcându-se că nu mă mai cunosc!
Disperată, am încercat sa îmi amintesc,
Să-i povestesc apusurile si răsăriturile,
Culorile și sunetele, florile și păsările!
Atât de multe zile, cu toate nopțile lor,
Atât de multe flori și păsări și fluturi...
Timpul nu mă înțelegea!
Nu mai avea răbdare,
Nu mai putea să mă asculte.
Așa că s-a prăbușit într-un somn adânc.
Și am rămas singură...
Am rămas cu mine numai că... eu nu mai eram eu!
Privirea mea era obosită, inima mea era slăbită!
Iubise prea multe adieri, zâmbise atâtor imagini,
Sărutase atâtea ploi...
Trecusem prin atâtea lumi încât
Devenisem o străină in mijlocul lor.
Atât de multe chipuri avusesem
Încât nu mă mai puteam recunoaște.
Eram atunci o clipă
Care nu putea, în existența ei firavă,
Să cuprindă nici viața și nici moartea.
Așa că am rămas suspendată
Între ființă si neființă,
Așteptând un gând care să mă aprindă.
Nu știu câtă vreme am zăcut astfel...
Tot așa cum nu știu de unde ai apărut tu.
Dacă exiști sau ești doar o iluzie,
Dacă mă vezi sau dacă mă auzi...
Dacă nu ești și tu, ca și mine,
Un vis pierdut în eternitatea timpului.
Mă uit la tine si mă întreb: vorbești?
Căci, de vorbești, cuvântul tău e binecuvântarea mea.
Dorința ta e viată pentru mine.
Eu tac... în apa morții tale îmi înec cuvântul.
Vorbește tare! Vreau să aud cum glasul tău trezește timpul!
Eu... deși cu atâtea vieți și-atâtea limbi,
L-am adormit mult prea ușor...
001.684
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Sinesti
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 670
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 103
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Sinesti. “Miraj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-sinesti/poezie/195030/mirajComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.