Mircea Cărtărescu & Regina Angliei

Așa cum Omul estic a obosit să tatoneze pe margini Vestul, să se simtă un (r)est inutil al unei mari Europe, el, esticul, chiar și membru al unei uniuni (europene) trăiește din plin complexul celui rejectat și ignorat. Idealist la început, el, dezamăgit și cu orizonturile răsturnate, începe a trăi anarhic actul cultural prin pornografic, răsturnare de valori vestice, relecturi împotriva cursului apei din canonul literar vest-european. Este unica modalitate a esticului de a se afirma și el, în cheia unei scandaloase interprete de muzică pop, numită prima dona a muzicii ușoare la Moscova, exclamă: „fie și de rău, dar să fie despre mine!” Dacă regina Angliei te ignoră, o faci să afli despre tine înjurând-o! E o apropiere proletară de tot, de plebeu geografic, de minor cultural, de personalitate complexată topografic. Căci a-ți „băga” o parte a corpului în Regina Angliei înseamnă să înjuri o țară, ba mai mult, un spațiu cultural, din care ești avortat de fiecare dată când încerci intruziunea sau ești tratat cu indulgența acordată unui făt extrauterin. Din toată istoria aceasta apare un portret anarhic? Nu! E mai degrabă istoria unei discriminări prin ignoranță! Iar ignoranța omoară sau desfigurează. Estul e desfigurat la propriu și la figurat! Copil teribil, iată ipostaza, unica ipostază, prin care se poate parveni cultural din est! Dacă un Bukowski scrie pornografic, este acceptabil, căci este vestic, dacă o face Cărtărescu, e nonvaloare și face națiunea de râs, că și ea, națiunea, e complexată și stă cu... capul între umeri și se uită atent din care parte zboară avioanele culturale și e servilă cultural și e docilă Celorlați și dură cu ai Noștri, adică dură? Invidioasă, asta e! Unicul refren accptabil este „Dar în Vest”! Ar trebui să ne streseze pornograficul la Cărtărescu? Da, dacă pentru noi asta este stresant în orice scriitură! Dacă axiologic, ca o proprie judecată de valoare individuală, nu acceptăm scatologicul, injuriosul ca prezență culturală. Atunci să ne streseze și Salvador Dali cu celebra „Artă a pârțului”, Charles Bukowski cu întreaga sa operă, Henry Miller cu „Tropicul racului” și ne vom opri aici, căci vom ajunge să bibliografiem jumătate din canonul literar vestic. Pornografia invocată în cazul nereceptării lui Cărtărescu în vest nu este un argument, de ce dar un belle letrres românesc nu a răzbătut până acu dincolo! Se invocă o lipsă de interes a publicului vestic față de operele estice. Să nu omitem faptul că și vesticii în propriile lor țări sunt ignorați, aici intervenind criza cărții și a literaturii în general, „moartea autorului”, o moarte fizică, în sensul postmodernist de absența prezenței fizice a cititorului. Cititorul nu există! Și el a murit! Dar, așa cum nu există să nu existe, șanse sunt. Și nu sunt egale pentru toți, căci nici cei toți nu sunt egali, natura i-a creat pe toți diferiți, foarte diferiți, de aici și șansele diferite. Dacă cineva știe cum este mai bine să se lanseze în Occident, mai bine ca un Cărtărescu și alții care au tot încercat-o, să ne spună și nouă! Vom ști să învățăm, căci suntem urmașii fără de voie ai lui Lenin, aici în est, și știm să „învățăm, învățăm și iarăși învățăm” a învăța. Să învățăm că un frate (al lui Mircea Cărtărescu) mort la vârsta de 1 an de pneumonie nu poate fi în „Legiunea străină”, să învățăm să citim printre rânduri pe denigratori, care operează cu date false! Cărtărescu și Regina Angliei! Sue Townsend în cartea „Regina și cu mine” a demitizat literar imaginea distinsei figuri monarhice, dar asta se poate, căci este umor englezesc, asta se poate, dar nu și cu umor românesc! Citeam pe un blog o sinteză cumva suficientă pentru a expune ideea cărții apărute în spațiul britanic: „Situațiile absurde prin care trece Familia Regala au reușit să mă amuze copios de la un punct. Totul este pur și simplu îngrozitor: Prințul Philip ajunge să fie internat într-un spital de boli nervoase, câinele Reginei devine „șeful” haitei cartierului Hell Close, Prințesa Anne se întâlnește cu un ajustor de covoare mic de statură și analfabet, Prințul Charles este închis pentru tulburarea liniștii publice și evadează. Acum să facem un exercițiu de imaginație: încercați să vizualizați Familia Regală a Marii Britanii drept locuitori în suburbie, copleșiți de gândaci și sărăcie”. De ce nu și un Cărtărescu cu Regina Angliei? De ce e neapărat să fie privit ca român? Sau tot ce este estic, are delimitări strict geografice, universalul sfârșește după partea estică a Berlinului?! E un scriitor, un cetățean al Republicii literare, un cetățean al universului ideatic, care se vrea într-o ipostază cumva necanonică cu regina! Să fie sănătos! Să îi priască! De ce ne aruncăm pe el?! Și asta după un Rabelais și Boccaccio? Un Creangă cu istoriile lui? O cultură națională există doar atunci când depășește inhibările (geografice, axiologice și identitare) și încetează să mai „scuipe” împotriva vântului! Text apărut în ziarul "Timpul", Chișinău.